Înțelepți în bine, nepricepuți cu răul
Trăim vremuri tensionate, zgomotoase și obositoare pentru suflet. Răul a devenit spectacol, iar curiozitatea față de tot ce este sordid, corupt sau violent este alimentată zilnic. Ne-am obișnuit să trăim cu ochii ațintiți înspre murdărie. Mass-media, rețelele sociale, chiar și discuțiile dintre creștini, hrănesc o sete de a „ști” tot ce este murdar.
De la ecranele telefoanelor, la televiziuni, la platformele sociale, viața noastră este inundată de conținut trivial, scandalos, provocator, violent. Reel după reel, story după story, titlu după titlu – toți vor să ne rețină atenția cu ce este mai întunecat. Ne „relaxăm” uitându-ne la dezastrul vieților altora sau la degradarea morală, servite cu umor sau cu suspans. Ne spunem că e doar informare. Doar divertisment.
M-am gândit dimineața aceasta la un verset care pune o întrebare tăioasă: ce se întâmplă cu inima ta când îți hrănești mintea zilnic cu răul? Un verset puțin citat, dar extrem de actual:
„Doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, dar nepricepuţi în ce priveşte răul.” (Romani 16:19)
Nimeni nu spune să te prefaci că răul nu există. Nu, dar nu-l lăsa să te formeze, să-ți hrănească curiozitatea, să te captiveze. Acesta este un principiu de viață creștină. Nu ți se cere să fii ignorant față de realitatea lumii, ci să nu ne lași format de ea. Fii un cultivator al binelui revelat de Dumnezeu, nu un consumator al întinării morale oferite de lume.
📱 Spectacolul răului: un festin al ochilor
Cultura digitală a creat o lume unde păcatul este accesibil 24/7. Într-o clipă, putem consuma mizerie din întreaga lume: trădări, certuri, bârfe, crime, păcate sexuale, eșecuri personale. Mai grav e că toate acestea ne sunt livrate cu titluri incitante și algoritmi care știu exact ce ne stârnește. Ne place să ne considerăm „informați” sau „realisti”. Dar, dacă suntem sinceri, de multe ori e doar delectare cu decăderea altora.
Scriptura ne avertizează: „Ochii omului nu se pot satură” (Proverbe 27:20). Cu cât ne uităm mai mult, cu atât vrem mai mult. Dar acest „mai mult” nu ne luminează. Ne întunecă. Ne amorțește. Ne amorțește.
🚩 Pericolul expunerii constante la rău
Ne tocește conștiința. Ceea ce ne îngrozea devine comun.
Crește toleranța față de păcat. Ajungem să spunem: „Asta e lumea de azi.”
Slăbește pofta după sfințenie. După ore de scroll, Biblia pare plictisitoare.
Produce confuzie. Ne pierdem reperele. Ne tocim discernământul.
🌱 Chemarea lui Dumnezeu: înțelepciune în bine
Biblia ne oferă o alternativă radical diferită. Dumnezeu nu ne cere doar să fugim de rău, ci să ne hrănim cu binele, să fim fascinați de El. Să fim „experți în bine”, nu doar curioși cu privire la păcat.
Cum? Iată câteva direcții:
Hrănește-ți ochii cu adevăr. În loc de spectacolul murdăriei, umple-ți privirea cu tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă.
Cultivă gustul pentru curăție. Petrece timp cu oameni care iubesc ceea ce este nobil, care te inspiră spre sfințenie.
Fii atent la sursele de informare. Ceea ce intră constant pentru „informare” devine influență.
Ține post digital. Fă-ți timp fără telefon, fără social media. Fă liniște.
Redescoperă bucuria „ignorantului”. Nu e rușinos să nu știi toate scandalurile, toate glumele vulgare sau ultimele trenduri păcătoase. E un semn de har.
🎯 Nu trebuie să cunoaștem toate formele răului ca să trăim bine. Avem nevoie să fim copleșiți de frumusețea lui Hristos, de gloria crucii, de strălucirea Evangheliei.