Poate Dumnezeu să-mi poruncească imposibilul?
„Cum poate Dumnezeu să-mi poruncească ceva ce eu nu sunt în stare să fac?” Dacă El îți cere să crezi, înseamnă că ai în tine capacitatea naturală de a produce credința? Și dacă n-o ai, este nedrept să-ți ceară? Tocmai aici se află frumusețea, misterul și puterea harului creștin: Dumnezeu poruncește ceea ce tu nu poți, tocmai ca să-ți arate că El poate.
1. O poruncă imposibilă și totuși realizată
Duminică am privit la BBST în Marcu 2:1-12. Un om paralizat, adus pe targă, fără puterea de a se ridica, aude cuvintele Domnului Isus:
„Ţie îţi poruncesc: scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă!”
Această poruncă era, din punct de vedere fizic, imposibilă. I s-a cerut exact ceea ce nu putea face: să se ridice. Domnul Isus nu i-a zis: „Dacă poți...” sau „Hai, încearcă!” Ci „Scoală-te!” Direct și autoritar. Iar omul s-a ridicat. Imediat. Fără ezitare.
Observați ce s-a întâmplat? Porunca Domnului a fost în același timp și putere. Cuvântul lui Cristos a fost plin de autoritate. Nu doar o cerință, ci și o lucrare.
2. Porunca care dă putere
Mulți presupun că poruncile lui Dumnezeu sunt ca o listă de reguli impuse de sus, iar omul ar trebui să le împlinească din propria energie. Dar Scriptura ne arată că Dumnezeu nu este un simplu instructor moral. El este Creatorul și Susținătorul vieții. Când El poruncește, El creează realitatea necesară pentru ascultare.
Cuvântul care a poruncit „Să fie lumină!” în Geneza 1 este același Cuvânt care i-a spus paraliticului „Scoală-te!” și același Cuvânt care îți spune azi: „Pocăiește-te și crede în Evanghelie!” (Marcu 1:15).
3. Credința - darul poruncit
Aceasta ne duce în inima tensiunii teologice: dacă Dumnezeu poruncește credința, înseamnă că omul e capabil să creadă de la sine? Răspunsul biblic este: 𝐧𝐮. Omul este mort în păcatele lui (Efeseni 2:1), robit de voia firii pământești și vrăjmaș cu Dumnezeu (Romani 8:7).
Și totuși, Evanghelia vine cu o poruncă: „Crede!”
Paradoxul se rezolvă atunci când înțelegem că această poruncă este însoțită de har. Dumnezeu nu poruncește pentru că vede potențial în noi, ci pentru că dorește să-și manifeste puterea Sa în noi.
Credința este poruncită, dar și dăruită. Este responsabilitatea noastră, dar este lucrarea Lui. De aceea, nimeni nu se poate lăuda că „a ales” singur, dar nici nu poate da vina pe Dumnezeu pentru necredința sa.
4. Responsabilitate reală și har suveran
Unii se tem că această perspectivă distruge responsabilitatea omului. Dimpotrivă. O fundamentează. Când Dumnezeu poruncește, El o face cu autoritate legitimă, iar omul este chemat să răspundă. Dar ceea ce omul nu poate face din natură, poate face prin har.
Apostolul Pavel spune clar:
„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere” (Filipeni 2:13).
Așadar, Dumnezeu nu anulează voința omului, ci o regenerează. O învie. O îndreaptă. Omul crede, cu voința lui, dar numai pentru că Dumnezeu a lucrat mai întâi în adâncul sufletului.
5. Evanghelia: poruncă și putere
Ceea ce s-a întâmplat în trupul paraliticului se întâmplă în sufletul fiecărui om mântuit. Dumnezeu poruncește viață, și viața vine. Evanghelia nu este doar un apel, ci este putere:
„Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16).
Este o chemare la viață care aduce cu sine viața. Este o poruncă de a te ridica, adresată unui suflet paralizat, și care produce, prin Duhul Sfânt, exact răspunsul cerut.
6. Ce înseamnă asta pentru tine?
Dacă astăzi simți că nu poți, că ești prea departe, prea blocat, prea împietrit, vestea bună este că puterea nu trebuie să vină din tine. Dumnezeu nu așteaptă să te ridici singur. El îți spune: „Ridică-te!” și, în același timp, întinde mâna și te ridică.
De aceea rugăciunea lui Augustin rămâne valabilă și astăzi:
„Doamne, oferă-mi ce-mi poruncești și poruncește-mi ce voiești.”
Aceasta este viața de credință: să trăiești prin puterea Altcuiva. Și să te încrezi că, atunci când Dumnezeu îți spune ce să faci, îți dă și harul să o faci.
Dumnezeu nu este nedrept când cere ceea ce nu putem face. El este glorios, pentru că face posibil ce pentru noi era imposibil. El poruncește și în același timp, dăruiește. Așa că, atunci când auzi chemarea Evangheliei, nu răspunde cu cinism: „Nu pot.” Răspunde cu credință: „Doamne, dacă Tu poruncești, eu mă încred că Tu poți!” Și ridică-te. Crede. Trăiește. Harul te va împuternici.